Amuzant sau romantic? Aș spune îndrăgostit, dar nu ar fi un răspuns corect la întrebare. Nu am de gând să spun nimic de rău despre “amuzant”, nu voi face decât să îmi demonstrez/argumentez partea de “romantic”. Aș începe cu faptul că de multe ori mi s-a întâmplat să înclin balanța ce conținea pe talere pasiunea și rațiunea, desigur în favoarea pasiunii.

Viata nu mi-a oferit prea multe ocazii să îmi manifest romantismul, dar ori de câte ori am avut ocazia și circumstanțele potrivite am făcut-o cât de bine am putut, prin gesturi, prin cuvinte, prin atenții, care împreună aveau rolul de a crea o atmosfera deosebita, speciala. Nu am ajuns la stadiul de vacante la Paris, Veneția sau alte “clișee” de genul ăsta, pentru simplul fapt că nu mi-am permis și nici nu sunt genul de bărbat care să accepte ideea de “fifty-fifty”. Asa că am recurs la alte opțiuni arhicunoscute: trandafiri roșii, bomboane cu ciocolată, lucruri mărunte dar cu efect maxim folosite la locul și momentul potrivit.

Prea vorbim de lucruri materiale/concrete și nu prea e bine, dacă am ales să vorbim despre “romantic” pai atunci pasiunea joaca rolul principal aici. Totul pleacă de la pasiune, de la starea pe care ți-o crează, stare care la rândul ei poate crea o atmosferă superbă în jurul celor doi “porumbei”. Eu sunt încă îndrăgostit de aceeași persoană de acum vreo 5 ani de când am cunoscut-o, a fost ceva la început, pe atât de scurt pe atât de plăcut dar asta nu m-a oprit de la a-mi arăta sentimentele ulterior (și cum altfel decât fiind romantic), ce exprimau o dragoste necondiționată. E cât se poate de clar că nu ma prea încânta prea mult ideea că nu mi se răspunde în vreun fel, dar ce era sa fac? După cum am putut, în aceasta perioadă de timp, am încercat să ii aduc zâmbetul pe buze prin gesturi mai mult sau mai puțin romantice.