Nu cautati vinovatul, cautati solutii

Vroiam sa mai aman reinceperea adaugarii articolelor pe blog, dar toata tevatura asta cu baiatul care s-a sinucis din cauza profesoarei de romana a ajuns sa ma enerveze din cauza modului in care este discutata situatia in continuare. Au fost si vor mai aparea cazuri de genul acesta atata timp cat nu ne schimbam modul de a privi lucrurile. Trebuie sa dam de inteles cu mai multa convingere ca sinuciderea nu e deloc o solutie. Nu spun ca profesoara nu a gresit, dar de la a gresi pana la a fi considerata vinovata pentru gestul “majorului” mi se pare un drum lung.

Baiatul acela avea toata viata inainte pentru a incerca sa isi gaseasca o alta jumatate. Bine, bine, o sa spuneti ca o iubea mult pe profesoara, ceea ce nu mi se pare anormal pentru ca vorba aia profesoara e tanara si frumoasa. Dar ei mai mult ca sigur si-au povestit vietile, si din cate stiu eu atunci cand iubesti o persoana, cauti sa o ajuti asa cum poti, sa o faci fericita, nu o pedepsesti pentru ca ea a actionat asa cum a considerat ca e mai bine pentru amandoi.

Daca tot ne dam oameni maturi si facem talk-show-uri, discutam, analizam macar sa o facem asa cum trebuie. Sa incercam sa educam tineretul intr-o maniera potrivita, sa nu mai vedem ca se omoara pentru ca au luat note proaste si parintii ii ameninta sau pentru ca au furat ceva sau pentru ca au fost parasiti de partener(a). Eu am stiut sa iau deciziile corecte, dar exista solutii si pentru cei care nu reusesc acest lucru singuri.

Ori de cate ori am fost refuzat (si credeti-ma am pierdut de mult timp numaratoarea) sau am fost parasit, dar am cazut, “mi-am lins ranile”, m-am ridicat si mi-am vazut mai departe de drumul meu in viata pentru ca asta e solutia corecta: sa nu renunti si sa lupti in continuare impotriva vietii cu toate armele pe care le ai si cand ti-e greu cere ajutor, cauta ajutorul pana il gasesti. Pentru asta exista psihologii, pentru a ajuta persoanele cu probleme psihice. E de discutat mult atat pe tema asta cat si pe altele care genereaza problemele de genul asta, dar ca de obicei nu reusesc sa expun toate aspectele pe care le gandesc, le cam pierd pe parcars uitandu-le.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *